Strabismul si tulburarile de vedere binoculare

Ochiul este unul din cele mai de pret organe de simt ale omului. La nivelul lui se gasesc receptorii analizatorului vizual, care, la om si la mamiferele superioare este adaptat vederii binoculare, adica, privind cu amandoi ochii un obiect, la nivelul scoartei cerebrale se formeaza o singura imagine a lui. La nivelul creierului se produce asa-zisa fuzionare a celor doua imagini ale obiectului privit cu amandoi ochii. Fuziunea este un reflex innascut.

Pentru ca scoarta cerebrala sa perceapa un singur obiect este necesara o integritate anatomica si dioptrica a celor doi ochi, o integritate a elementelor motorii (a muschiului globului ocular) si existenta unui camp de vedere binocular. Sistematizand studiul vederii binoculare, s-au stabilizat trei grade sau etape ale vederii binoculare care permit aprecierea acestei functii, si anume: vederea simultana a imaginilor, fuziunea sau contopirea celor doua imagini si vederea stereoscopica sau vederea in relief. Reiese, credem, importanta covarsitoare, in viata de zi cu zi, a vederii binoculare.

Cea mai importanta tulburare functionala a vederii binoculare se produce in strabism (convergent, divergent sau vertical), deviere manifesta sau intermitenta a ochilor. Mai frecvent aceasta dereglare apare la prescolari, deoarece la aceasta varsta vederea binoculara nu este consolidata. Strabismul poate aparea initial intermitent, numai in anumite conditii – febra, oboseala -, ca apoi sa devina permanent. Devierea ochilor spre nas caracterizeaza strabismul convergent, ce reprezinta grupul cel mai mare al tulburarilor oculo-motorii. Devierea in afara ochilor caracterizeaza strabismul divergent. Strabismul nu reprezinta numai o tulburare de ordin estetic, ci si un dezechilibru oculo-motor si senzorial, adica o tulburare a vederii binoculare. In ceea ce priveste varsta aparitiei strabismului, aceasta este foarte variata. Strabismul aparut in primul an de viata ascunde cel mai frecvent o leziune organica sau un deficit motor, de exemplu, paralizie a unui muschi, miopie foarte, a afectiune oculara congenitala. De aceea, la aceasta varsta, examenul oftalmologic trebuie sa fie cat mai precoce, inca de la depistarea primelor semne de catre mama sau medicul pediatru. Strabismele aparute dupa vasta de doi ani, asa-zise strabisme cu debut tardiv, ascund, in general, un viciu de refractie. Depistarea precoce a viciilor de refractie si corectarea lor cu ochelari sunt absolut necesare pentru o vedere buna si o vedere binoculara de calitate.

O categorie foarte importanta o reprezinta strabismele monoculare, adica devierea intr-o parte sau alta a unui singur ochi. Aceste strabisme pun o problema importanta, si anume, aceea a ambliopiei, care este scaderea vederii la un ochi prin nefolosinta. In acest caz, prezentarea cat mai precoce la medic este absolut necesara atat pentru prevenirea instalarii ambliopiei, cat si pentru instituirea unui tratament adecvat si din timp atunci cand ea s-a instalat.

De multe ori aceste defecte raman necorectate prin lipsa de colaborare a parintilor sau a copiilor, care refuza sa poarte ochelari sau ocluzor (opercul aplicat pe lentila ochelarului). De cele mai multe ori copiii sunt aceia care refuza purtarea ochelarilor, mai ales in colectivitati. Parintilor si educatorilor le revine sarcina de a explica necesitatea si importanta purtarii ochelarilor in vederea corectiei optice.

Tratamentul strabismului este foarte complex, si, fiind in primul rand un tratament functional, trebuie aplicat in jurul varstei de trei ani. Pe perioada lui, care este de lunga durata, este nevoie de o buna cooperare mai intai cu parintii, care trebuie sa inteleaga sa respecte indicatiile medicului, si apoi cu copiii. Tratamentul cuprinde etape obligatorii: tratamentul medical optic (cu ochelari), ortoptic (in cabinetele specializate) si, de la caz la caz, chirurgical.

Tratamentul medical in strabismul varstelor mai este de mai mica importanta, deoarece posibilitatile terapeutice sunt mai scazute. Se admite ca la varsta de 5 ani vederea binoculara este bine dezvoltata, dar ca pana la vasta de 10 ani se mai pot produce perfectionari. Peste varsta de 10 ani, tratamentul functional al strabismului se reduce la prescrierea de ochelari, atunci cand este nevoie sau la interventia chirurgicala (cand gradul strabismului este mare). Peste aceasta varsta, operatia se face numai pentru considerente de ordin estetic, intrucat functia binoculara nu se mai poate reeduca.

In concluzie, preocuparea pentru corectarea strabismului trebuie sa fie cat mai precoce. Trebuie luate in consideratie chiar si formele intermitente sau discrete de strabism. Descoperirea defectelor de vedere nu trebuie sa se faca la intamplare. Sunt necesare atentie si preocupare din partea parintilor si a educatorilor pentru a observa mai bine copiii. Odata facuta prescriptia de ochelari, copiii trebuie convinsi de utilitatea lor, explicandu-li-se importanta pentru mai tarziu.