Valoarea si efectele terapeutice ale zambetului
Medicina moderna apeleaza din ce in ce mai mult la acele practici, profilactice sau terapeutice, ale medicinei traditionale: masajul, drumetia, fitoterapia, climatoterapia, meloterapia etc. Din ce in ce mai mult se acorda insa valoare si imbunatatirii relatiilor interpersonale, atat de necesare conservarii sanatatii prin atributiile specific umane, cum ar fi cuvantul, care da expresie si valoare activitatii si, mai recent, zambetul. Se pare ca acesta joaca un rol important in procesul vindecarii unor boli prin “administrarea” sa dupa indicatii guvernate de aceleasi legi ca si medicamentul. Cercetarile au aratat astfel ca sistemul nervos central, in special aria hipotalamica, considerata in prezent si cu rol de organ endocrin, contine numeroasi neuroni cu dubla functie: neuronala si endocrina. Acestia, pastrand si conexiunile sinaptice cu alti neuroni, sunt capabili sa secrete substante biologice active, eliberate apoi in circulatie.
Studiind corelatia dintre procesele afective si fiecare glanda cu secretie interna, s-a observat ca hipofiza, mai mult decat celelalte glande endocrine, pare a fi in stransa legatura cu afectivitatea. Faptul acesta este explicabil si prin conexiunile anatomice interne intre tesutul nervos central si hipofiza. Se stie ca secretia hipofizei se afla sub influenta sistemului nervos central, a hipotalamusului, care este si sediul afectivitatii. In diversele imprejurari din viata, omul incearca, concomitent, mai multe feluri de emotii in legatura cu constelatia endocrina. In timp ce afectele se exprima foarte puternic in comportament, uneori consumandu-se in expresii si gestica, emotiile complexe sunt de regula ceva mai slab exprimate, dar intr-un mod mai rafinat si urmand uneori tipare sau conveniente socio-culturale.
La o emotie puternica apar palpitatii, senzatie de nod in gat si transpiratii reci, dupa o suparare mai deosebita piere pofta de mancare si omul simte uneori contractii neobisnuite ale stomacului, alteori crampe dureroase si diaree care tradeaza o suferinta a intestinului gros. De altfel, intr-un limbaj care a devenit destul de raspandit, se spune ca anumite boli ca hipertensiunea arteriala, cardiopatia ischemica, ulcerul gastric, colita spastica sunt boli cortioviscerale, adica in aparitia lor a jucat un rol precumpanitor suprasolicitarea scoartei cerebrale, supararile, emotiile negative. Drept dovada ca este asa sta si faptul ca tratarea lor, in special in fazele de inceput, poate sa dea excelente rezultate printr-un regim de crutare psihica, prin realizarea unui climat favorabil care sa-i confere pacientului un confort sufletesc optim. O metoda foarte utilizata de medicina clasica si de cea moderna este psihoterapia cu latura sa din ce in ce mai recomandata, autopsihoterapia, fundamentata pe autosugestie ca proprietate general umana.
Starile afective se insotesc, de regula, in afara modificarilor biochimice, bioelectrice, circulatorii, diencefalo-vegetative etc., si de modificari in mimica subiectului, in gestica sa, in atitudinea corpului si a capului. Limbajul mimic facial este un limbaj de semne propriu omului care este capabil sa transmita mesaje afective inteligibile tuturor. De exemplu, un semn voit si constient din limbajul mimic prin care transmitem mesaje non-verbale, de satisfactie, admiratie sau bucurie este surasul sau zambetul. In urma cu ceva ani o grupa de cercetatori au studiat acest din urma semn al limbajului mimic care este surasul si au descoperit relatia corticala si endocrina ce destinde muschii mimicii, luminand fata omului. S-a mai observat, de asemenea, ce se petrece in tot organismul atunci cand omul surade, zambeste sau rade cu pofta. Toate constantele biologice se prezinta in acel moment la parametrii optimi, organele si tesuturile sunt mai bine irigate, mai bine oxigenate. Prin comanda corticala intreaga constelatie endocrina arunca in torentul circulator hormonii atat de necesari unei functionalitati optime a tuturor aparatelor si sistemelor. Organismul se repara, se invioreaza, intinereste.
Pornind de la aceste observatii s-a extins folosirea zambetului ca factor terapeutic. S-au introdus in multe clinici, in loc de medicamente pentru anumite categorii de bolnavi, “sedinte” cu exercitii de “terapie prin zambet”. Bolnavii, ajutati de personalul medico-sanitar, se privesc in oglinda si exerseaza destinderea muschilor mimicii in zambet. Sistemul nervos central si zona hipotalamo-hipofazara receptioneaza mesajul si incheie arcul reflex, declasand in torentul circulator bogatia terapeutica a neurohomonilor. In lume au luat fiinta clinici care spitalizeaza bolnavi cu afectiuni digestive, pulmonare, alergice, neuropsihice, cardiace si in care personalul medico-sanitar este pregatit ca, la ore regulate, sa aduca bolnavilor vesti bune de acasa sau de la locul de munca. Dupa optimizarea atmosferei prin discutii - care sa-l indeparteze pe bolnav de dominanta sa in legatura cu boala -, se trece la destinderea muschilor mimicii in zambet, prin exercitiul in oglinda, zambetul transformandu-se in ras sanatos, adevarat.
Roger Guillemin, laureat al Premiului Nobel pentru medicina, a pornit de la observatia simpla ca zambetul lumineaza fata omulu cu o clipa de fericire, stimuland, reflez, centrii nervosi si endocrini, respectiv hipotalamusul si hipofiza. Incredibil aproape, dupa aceasta terapie cu zambet, folosindu-si propriile resurse de refacere, organismul poate invinge boala si poate da in continuare batalia pentru viata. Trebuie insa remarcat rolul si mai covarsitor pe care zambetul, ca factor terapeutic, il are in prevenirea imbolnavirilor. Insorit, fermecator, timid, cald, suav – aproape ca nu exista un alt substantiv care sa fi magnetizat in jurul sau atatea adjective, pornite in iures sa dezvaluie magia acestei minuni cu care natura, atat de generoasa, l-a dotat pe om. Zambetul este intr-adevar o minune, o minune “cotidiana”, cu care ne-am deprinsa intr-atat incat nu vedem in ea nimic extraordinar. Tot asa cum ne-am obisnuit cu verdele ierbii, reducandu-l la ceva firesc, noi il calcam in picioare cu singurul gand ca el a fost creat numai pentru a ne linisti!
Daca oamenilor le sunt suficiente numai cuvintele, la ce este necesar atunci zambetul? De ce, insa inaitne de a incepe sa vorbeasca, omul zambeste si, in aceasta “pasire”catre sine si catre altii, el nici nu mai simte nevoia de alt sprijin. Buzele care rar sau niciodata nu zambesc sunt vestejite, imbatranite inainte de vreme, acoperite cu severitatea pedagogica de educator fara elevi, buze triste, apte numai sa expedieze cuvinte si sa receptioneze hrana.
Inainte de a se transforma in ras zambetul este ceva fragil. Ajunge o privire rea, o vorba brutala-si el dispare brusc asemenea coarnelor melcului ... Dar cand apare, palpita ca aripile randunicii, venita sa ne arate ca in sufletul omului exista o primavara cu florile poeziei si ale omeniei, indiferent de anotimpurile varstelor.
Zambetul este acea valenta libera care se straduieste sa provoace o reactie de contact, reactie de care noi suntem atat de avizi, reactie pe care zambetul o realizeaza fara intermediari, fara protocol, fara zgomot si cu delicatete. Si in acest sens, zambetul este cel mai mare adversar al oricarei alinari, al oricarui egocentrism.
Dintre toate contagiunile sa admitem numai contagiunea zambetului! Desi neputincioasa de a se transforma intr-o "epidemie", ea aduce oamenilor optimism si caldura. In aceasta directie, este cea mai buna profilaxie impotriva „poluarii microclimatului” despre care se scrie si se vorbeste atat de mult. Inlaturati de pe obrazul lumii zambetul si ea va deveni cenusie!
Categoric el este o necesitate si raspundere a fetei ... Pentru ca daca soarele raspunde de fata zilei, omul este raspunzator de fata sa.
“Cand ma va trada chiar si memoria,
Ce sa ma fac cu zambetul?
Zambetul
Cu care am iubit,
Zambetul
Cu care am iertat,
Zambetul
Cu care ma voi duce ...”
Dr. Mioara Mincu
- 16/08/2014 01:07 - Acest drog numit zahar
- 07/08/2014 01:57 - Cum sa faci fata mai bine stresului
- 06/08/2014 01:44 - Intoxicatii alimentare produse de ciuperci
- 03/08/2014 03:03 - Stresul si alimentatia
- 01/08/2014 01:49 - Aspartamul efecte ale acestui indulcitor si aditiv alimentar
- 25/07/2014 01:14 - Stiti sa va cititi analizele medicale analiza urinei
- 24/07/2014 01:11 - Stiti sa va cititi analizele medicale analiza sangelui
- 22/07/2014 02:03 - Electronic Doctor inovatie pentru sanatate
- 19/06/2014 01:01 - Spirulina alga miraculoasa
- 12/06/2014 01:00 - Ceaiuri si modalitati de preparare