Dizenteria

O afectiune la fel de frecventa ca si toxiinfectiile alimentare, o constituie dizenteria – boala infectioasa si transmisibila.

Boala este determinata de bacilii dizentrici din genul denumit Shigella. Exista mai multe tipuri, dintre care cele mai raspandite in tara noastra sunt Shigella flexneri si Shigella sonnei.

Bacilii disenterizi sunt eliminati in natura de catre bolnavii de dizenterie acuta sau cronica, prin scaune. Contaminarea se face prin “mainile murdare” sau prin muste, care transporta bacilul pe alimente. Deci, raspandirea bolii presupune conditii de igiena deficitare.

Spre desoebire de toxiinfectiile alimenatre, dizenteria se transmite nu numai prin substrat proteic, ci si prin fructe si zarzavaturi nespalate inainte de consumare.

Dupa patrunderea in intestinul uman pe cale digestiva, bacilii dizenterici se localizeaza in portiunea terminala a tubului digestiv, determinand, dupa o incubatie de 2-5 zile, o rectosigmoidita ulcerohemoragica acuta, in general benigna, si reversibila la tratament in 5-7 zile.

Boala incepe brusc, cu febra, unoeri greturi si varsaturi, dureri abdominale localizate mai ales in stanga, frisoane, dureri musculare – toate urmate de instalarea scaunelor “dizenterice” si de o stare generala toxica grava. Aceste scaune sunt foarte numeroase (10-20-50 de scaune in 24 de ore), in cantitate foarte mica si sunt de aspect cleios, fiind formate din mucus, puroi si sange, fara materii fecale. Evacuarea acestor scaune foarte mici si repetate este insotita de dureri si usturimi la nivelul sfincterului anal, numite tenesme rectale.

Simptomatologia dizenteriei este dominata de aceste scaune caracteristice, extrem de numeroase si cu aspect mucosan-guinolent. Temperatura creste de obicei la 38º-39º, iar prostatia si deshidratarea sunt progresive.

Diagnosticul de dizenterie se confirma prin coproculturi: insamantarea scaunelor pe medii de laborator evidentiaza prezenta bacililor dizenterici. Odata confirmat diagnosticul, internarea in spital este obligatorie; bolnavul se izoleaza si se iau toate masurile indicate pentru o boala contagioasa. Se va pastra repausul la pat, iar rufaria se va dezinfecta cu multa grija.

In ceea ce priveste dieta alimentara, aceasta este asemanatoare ca in orice boala diareica. In perioada incipienta se administreaza la intervale repetate supe strecurate si sarate, apa de orez, dupa care se adauga treptat, in raport de toleranta, pesmet, paine prajita, branza de vaci, iaurt, orez fiert, budinci.

In dizenterie insa, tratamentul cu antibiotice sau chimioterapice este obligatoriu, asigurand nu numai vindecarea, ci si prevenirea starii de purtator de bacili dizenterici. Dupa avizul medicului, pot fi folosite, in doze si scheme adecvate fiecarui bolnav in parte, antibiotice ca: tetraciclina, ampicilina, furazolindon si altele. De asemenea, pentru a inlocui lichidele si pierderile de sare, se administreaza zilnic solutie salina pe cale parenterala.

Prevenirea dizenteriei se face prin adoptarea unor masuri de igiena individuala si colectiva, un accent deosebit punandu-se in sectorul de alimentatie publica. Atragem atentia ca dintre toate bolile acute manifestate cu diaree, dizenterie merita, in primul rand, denumirea de “boala a mainilor murdare”.

Dr. Mircea Angelescu