Fetita si ciocarlia

Va oferim spre lectura povestirea “Fetita si ciocalia” scrisa de Magda Barbu.

Traia, nu chiar asa de demult, o fetita careia ii placea grozav sa deseneze. Oamenii munceau si cantau, iar fetita desena. Zorica, asa se numea fetita, daruia fiecarui copil pe care il intalnea, cate un desen.

Il intreba: “Ce vrei? Un ursulet, un bradut?” Si pe data ii daruia mai ales sa deseneze ciocarlii. Tare ii mai era drag cantecul ciocarliei si ii parea nespus de rau ca nu poate sa cante ca ea. Poate de aceea si desenele incepura sa devina triste, triste. Copacii aveau ramuri lasate in jos, florile erau ofilite, iar caii nu mai alergau in galop ci abia se tarau … La inceput, copiii s-au mirat de asa desene apoi, s-au suparat pe Zorica: “Vrem desene vesele”, au cerut ei. “Daca eu sunt trista, cum credeti ca as putea face desene vesele?”, le-a spus fetita.

Zorica avea dreptate si copiii se intrebara ce e de facut? Bineinteles, s-au dus la Zana Zanelor, iar zana s-a mirat. Tare s-a mai mirat si a chemat-o pe fetita:

- Ai un dar neasemuit. Pe lume nu sunt multi cei care deseneaza ca tine. Spune, de ce nu esti multumita?

- Vreau sa cant cum canta ciocarlia, spuse fetita. Atunci zana ii atinse umarul cu bagheta ei fermecata, iar Zorica se prefacu intr-o pasare …

Cand ajunse acasa, parintii ei plangeau, de parca o pierdusera. Ar fi vrut sa le spuna ca ea e, dar cum sa faca acest lucru? Incepu sa cante. “Ce pacat ca nu e Zorica aici sa auda ce minunat canta aceasta micuta ciocarlie, spuse mama, ei ii sunt atat de dragi ciocarliile …”

Zorica fugi sa nu-i mai auda. Fugi departe, pe camp, si incepu sa cante. Dar cantecul ei nu era ca al ciocaliei, era trist.

Si-atunci, nu mai statu pe ganduri: zbura la zana.

Acolo ii gasi adunati pe toti prietenii de joaca.

Zana privi la copii, privi la Zorica.

Ei, cum e mai bine, fetita sau ciocarlie?

- Fetita! se repezi Zorica.

- Bine, fie! zambi zana.

Facu un semn si micuta ciocarlie se transforma in fetita iubita de toti.