Manastirea Cozia

Cam la trei ceasuri departare de Ramnicu-Valcea se afla manastirea Cozia. De pe balconul din dosul manastirii se vede cum Oltul isi desfasoara cu fala undele sale si, strecurandu-se ca un sarpe printre stancile ce par a se impreuna pentru a-i inchide drumul, se razbuna prin urlete salbatice de stransorea ce sufera. Apele lui spargandu-se cu furie de pietroasele temelii ale mintilor vrajmasi, pare a-i ameninta, dar, ajutat de vreme, are sa le surpe crestetul si trufia lor.

Pe langa Olt trece un drum ramas din timpul romanilor. El incepe de la Dunare, pe malul drept al Oltului si tine mereu pe acest mal pana la Gura-Vaii, din sus de Ramnicu-Valcea, unde apuca pe celalalt mal si continua astfel spre Turnul-Rosu, in Transilvania.

Despre intemeierea acestei manastiri se povesteste ca Mircea, fiind invins de unguri, adormise sub un arbore. Atunci icoana Sf. Treime i se arata si ii porunceste sa incerce a doua oara norocul bataliei. Mircea se scoala, bate pe unguri si, in locul unde vazuse icoana, inalta altarul manastirii.

In biserica se afla mormantul lui Mircea. El este asezat la dreapta, langa altar, alaturi de locul unde este ingropata mama lui Mihai Voda.

O lespede stirbita de timp, abia mai pastreaza o singura litera din inscriptia de demult.

Cum intri in biserica, vezi zugravit chipul lui Mircea, el tanar inca, dupa cum era intre anii 1385 si 1387, cand a zidit-o. Statura lui e de mijloc, chipul bland si vesel, ochii mari si albastri. Parul ii este castaniu si buclat. O parte din imbracamintea lui este vechiul port al cavalerilor cruciati. Haina scurta la genunchi, are cusuti cu fir, vulturi cu doua capete, dovada ca era inrudit cu Cantacuzenii, imparatii Bizantului. Pe deasupra poarta flamida rosie, cu marginea aurita si pe cap coroana.

La manastirea Cozia se aflau inainte doua clopote mari: unul din 1393 si altul din 1413, turnat de Mihail, fiul lui Mircea. Pe vremuri, ele faceau admiratia vizitatorilor si in sunetul lor parca auzeau destul de lamurit numele inteleptului si viteazului voievod, care intinsese hotarele tarii pana la Marea cea mare.

Unul din aceste clopote, impreuna cu alte doua mai mici, a fost luat de manastirea Curtea de Arges, iar altul la Episcopia de la Ramnic, astfel ca din splendoarea trecuta nu mai ramasese nici macar un vestitor, care animand linistea aerului, sa cheme pe credinciosi la rugaciune. Vibratiunile, incete si grave, umpland sufletul de tristete, nu se mai auzeau. Nimeni de prin casutele departate ale catunului din prejma manastirii nu mai stia cand moartea a rapuns pe vreunul din mijlocul lor. Clopotul, falnica podoaba a manastirilor noastre, la Cozia nu mai suna nici spre a vesti in departare gloria generatiilor de odinioara, nici spre a aduce aminte oamenilor marirea atotputernicului Creator.

Prin staruintele Episcopului de Ramnic, Atanase Mironescu, s-au luat masuri a se turna un clopot pnetru biserica manastirii.

Calugarii manastirii, doi-trei cati au mai ramas, s-au retras in chiliile de langa bolnita.